PREZENTAREA GENERALĂ A CLINICII DE HEMATOLOGIE

 

 
Astăzi, Clinica Hematologie a Institutului Regional de Oncologie IASI este situată în clădirea Institutului, cu sediul pe Str. General Berthelot,  numerele 2-4. Clinica ocupă aripa dreaptă a etajelor II şi III ale clădirii principale.


Secţia Hematologie cuprinde un sector de spitalizare convenţională cu 42 de paturi, stucturat pe rezerve de unul şi două paturi, precum şi saloane de două şi respectiv trei paturi. La acestea se adaugă serviciul de ambulator, comun cu cel al celorlalte specialităţi, în care se află cabinetele de consultaţii şi sectorul de paturi pentru internările de zi pentru tratamente de scurtă durată.


În cadrul clinicii noastre, se stabileşte diagnosticul şi se tratează, în principal, pacienţi adulţi cu hemopatii maligne (leucemii acute şi cronice, limfoproliferări maligne), dar şi, într-o mică măsură, pacienţi cu afecţiuni benigne ale sângelui, cum ar fi anemiile, hemofiliile, trombocitopeniile imune, etc. Secţia noastră constituie, de asemenea, sediul Catedrei de Hematologie a UMF Iaşi, deci baza de învăţământ de profil pentru studenţi şi rezidenţi.

 

Diagnosticarea pacienţilor cu afecţiuni hematologice se realizează prin strânsă colaborare atât cu diferitele compartimente investigaţionale aparţinând Institutului, cât şi cu altele, externe. Diagnosticul citologic al afecţiunilor hematologice maligne şi benigne, alături de investigaţiile imunologice, biochimice şi de hemostază, se realizează în cadrul laboratorului Synevo. Există o colaborare strânsă cu laboratorul de Anatomie Patologică pentru realizarea examenului morfologic şi imunohistochimic în diagnosticul limfoproliferărilor maligne. Platforma imagistică permite realizarea bilanţurilor de extensie a bolior cu stadializare, urmărirea răspunsului terapeutic şi apariţia eventualelor complicaţii evolutive sau terapeutice. Colaborarea strânsă cu laboratoarele de Imunologie tumorală, Citogenetică şi Genetică Moleculară ale Institutului, în domeniul caracterizării imunofenotipice, citogenetice şi al geneticii moleculare a leucemiilor acute, leucemiilor cronice şi limfoproliferărilor maligne, a permis o abordare diagnostică complexă a afecţiunilor hematologice, esenţială la ora actuală pentru aplicarea unor strategii terapeutice cât mai ţintite şi eficiente.

 

In plan terapeutic, pacienţii beneficiază de chimioterapie, imunoterapie şi radioterapie în schemele standard internaţionale. Se utilizează protocoale terapeutice în acord cu cele utilizate la nivel internaţional pentru toate neoplaziile hematologice. Pacienţii au acces la molecule noi, precum inhibitori de tirozin-kinază de prima şi a doua generaţie (Imatinib, Nilotinib, Dasatinib), anticorpi monoclonali (Rituximab, Alemtuzumab), inhibitori de proteazom (Bortezomib), devenite standard pe plan internaţional în ultimii ani.

 

Participăm activ la multiple studii terapeutice internaţionale, în special de fază III şi IV, ceea ce ne permite îmbogăţirea paletei arsenalului terapeutic cu cele mai noi molecule, oferind şanse mai ales pacienţilor reevoluaţi să obţină un nou răspuns terapeutic, asigurând prelungirea supravieţuirii. Spectrul de indicaţii acoperă mare parte din patologie – mielomul multiplu, leucemia limfatică cronică, leucemia mieloidă cronică, leucemiile acute, limfoamele maligne... Personalul medical este dedicat şi pregătit în acest sens, respectând standardele internaţionale de bună practică medicală (Good Clinical Practice – GCP).

 

Colaborarea cu Centrul de Transfuzii Iaşi, dar şi cu centrele de transfuzii din judeţele învecinate, asigură materialul transfuzional necesar şi de calitate. Accesul la cele mai eficiente preparate antimicrobiene şi antifungice, cât şi hemostatice, alături de strânsa cooperare cu serviciul de Terapie intensivă ne asigură un bun suport pentru susţinerea acestor terapii, prevenirea şi, mai ales, tratamentul complicaiţiilor post-terapeutice. Se asigură astfel ameliorarea semnificativă a rezultatelor chimioterapiei şi diminuarea considerabilă a deceselor datorate toxicităţii acesteia.

 

Activitatea didactică de pregătire a studenţilor se desfăşoară pe două niveluri. Un prim nivel implică anul III Medicină generală şi constă în trei şedinţe a câte 3 ore, în care se prezintă noţiuni de Hematopoieză, Hemostază, Semiologie hematologică (foaia de observaţie, elemente de anamneză, examen clinic şi investigaţii în hematologie) şi Anemiile cu prezentare de cazuri clinice. Al doilea nivel implică studenţii din anul IV Medicină generală. Constă în 5 cursuri a câte două ore şi 7 stagii a câte două ore, în care se prezintă noţiuni de etio-patogenie, diagnostic şi tratament în Aplaziile medulare, Leucemiile acute, Sindroamele mieloproliferative cronice, Limfoamele maligne, Leucemia limfatică cronică, Gammapatiile monoclonale şi sindroamele Hemoragice. La acestea se adaugă activitatea de îndrumare a unor studenţi pentru lucrarea de diplomă şi pentru participarea la Conferinţele şi congresele studenţeşti.

 

In clinica noastră, îşi desfaşoară activitatea medici rezidenţi de specialitate şi de alte specialităţi. In cadrul activităţii de formare continuă a acestora, se încearcă o împletire a pregătirii teoretice (cursuri, prezentări de cazuri…) cu cea practică (consultul pacienţilor, vizitele, gărzile, implicarea permanentă în activitatea la patul bolnavului).

 

Pentru formarea continuă de cadre medicale tinere (studenţi, rezidenţi în diverse specialităţi, inclusiv laborator clinic), au fost elaborate materiale didactice (cursuri, volume de specialitate) care, alături de alte lucrări ştiinţifice, promovează concepţii noi în gândirea hematologică, în sistemele de analiză şi monitorizare a pacienţilor.

 

Medicii din clinica noatră sunt membri ai Societăţii Române de Hematologie, European Hematology Association. Clinica este afiliată la European Leukemia Net.  Medicii din clinica noastră, în colaborare cu personalul din laboratoarele de Imunologie tumorală, Citogenetică şi Genetică Moleculară, precum şi cel de Anatomie patologică ale Institutului, sunt implicaţi în activitatea de cercetare, materializată într-un grant, în participarea la congrese şi conferinţe de specialitate din ţară şi străinătate (Conferinţele şi Congresele Societăţii Române de Hematologie, Zilele Oncologiei Ieşene, Conferinţe EHA, European Leukemia Net...).

 

Dat fiind că la ora actuală progresele în înţelegerea mecanismelor patogenetice, ca şi în îmbunătăţirea rezultatelor terapiei în hemopatii implică un proces de adaptare continuă la ceea ce se întâmplă pe plan global, suntem deschişi la orice fel de colaborare intra- şi interdisciplinară cu alte instituţii de profil din ţară şi străinătate.

 

In perioada următoare, în IRO se va deschide o secţie de transplant de celule suşe hematopoietice (auto- şi allotransplant), ceea ce va permite diversificarea şi îmbunătăţirea capacităţii de tratament în domeniul patologiilor hemato-oncologice.