Anunt important!

Descriere URM

 

INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IAŞI
Str. G-ral Henri Mathias Berthelot nr. 2 – 4
Cod Fiscal 29067408
UNITATEA REGIONALA DE MANAGEMENT NORD-EST A
SUBPROGRAMULUI DE SCREENING PENTRU
DEPISTAREA PRECOCE A CANCERULUI DE COL UTERIN

 E-mail: urmscreening@iroiasi.ro

Programul Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin

 

 

Subrogramul naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerul de col uterin, denumit în continuare subprogram, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale organizate pe o perioadă de 5 ani.

 

Scop si Obiective

 

Scopurile programului  sunt prevenirea și combaterea cancerului de col uterin și întărirea capacității sistemului de sănătate pentru controlul și combaterea cancerului de col uterin la nivel național.

Obiectivul principal al programului este reducerea incidentei formelor invazive ale cancerului de col uterin și mortalității specifice prin cancer de col uterin.

Obiectivele specifice sunt:

a)  depistarea cancerului de col uterin in stadii precoce;

b) îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic și tratament;

c)  creșterea gradului de informare a populației, pentru utilizarea serviciilor de screening ca metodă de depistare precoce a cancerului de col uterin la persoane asimptomatice.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, programul oferă testarea gratuită a tuturor femeilor din grupa de vârstă cuprinsă între 25-64 ani pe o perioadă de 5 ani.

  • Screeningul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, constă în testarea prin metoda frotiului cervical Babeș-Papanicolaou a populației feminine;
  • Vor fi incluse în program persoanele de sex feminin în varstă de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin;
  • Testarea în cadrul programului se va opri la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, numai dacă acestea au ultimele 3 frotiuri cervicale Babeș-Papanicolaou normale;
  • Nu sunt eligibile femeile care prezinta absența congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecțiuni benigne și femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.